Muschii si oasele corpului omenesc - note rezumative

Corpul omenesc este format din urmatoarele segmente: trunchiul in sensul larg si extremitatile(membrele) superioare(scapulare) si inferioare(pelviene). Trunchiul se subdivide in: cap, gat, trunchi propriu-zis, care la randul lui este format din torace, abdomen si bazin(pelvis). Delimitarea membrelor fata de trunchi se face cu ajutorul centurii scapulare, pentru extremitatea superioara, si prin centura pelvina pentru membrele inferioare. 
Centura scapulara - leaga membrul superior de trunchi prin clavicula si scapula, care se aplica pe trunchi si sunt mobile, pe cand centura pelvina formata din cele doua oase coxale, sunt fixate de trunchi.
Membrul inferior sau extremitatea pelvina
Centura pelviana - este formata din cele doua oase coxale care impreuna cu osul sacru si osul coccis formeaza bazinul sau pelvisul osos.

Scheletul extremitatii libere a membrului inferior - este format din osul femur(scheletul coapsei), tibia si fibula(peroneu) care formeaza scheletul gambei, precum si oasele tarsiene, metatarsiene, si falangele care alcatuiesc scheletul piciorului si al degetelor(degetul mare de la picior se cheama haluce). Intre femur si tibie se gaseste un os sesamoid (os pe traiectul unui tendon) numit patela sau rotula. Acest os sesamoid cuprins intre tendonul muschiului cvadriceps participa la articulatia genunchiului impreuna cu femurul si tibia. 
Patela are un rol functional deosebit in efectuarea extensiei genunchiului. Fibula sau peroneul nu participa la articulatia genunchiului, nu este mobila avand articulatii fixe cu tibia si  nu are rol mare in mers. 
Osul tibia este dispus in prelungirea femurului, devenind coloana portanta a membrului dar si in mobilitatea din cursul mersului, fugii si saltului. In partea ventrala se insera muschiul tibial anterior si flexorii dorsali ai labei piciorului care sunt si extensorii ai degetelor. Posterior se insera muschiul tibial, solearul si muschii flexori ai degetelor si halucelui. Lateral in jurul fibulei se insera muschii fibulari.
Femurul - alcatuieste singur scheletul coapsei, este lung(cel mai lung os din corpul omenesc), puternic, prismatic triunghiular; posterior prezinta o creasta posterioara a femurului pe care pe tot traiectul ei da insertie puternicilor muschi ai coapsei. La nivelul anterior se insera muschiul croitor si cel mai puternic muschi al coapsei, muschiul cvadriceps femural, format din patru muschi: drept femural, vast medial, vast lateral, vast intermediar. Pe partea mediala a coapsei gasim urmatorii muschi: pectineu, adductor si muschiul gracilis. Posterior la nivelul coapsei se insera muschii flexori ai genunchiului, bicepsul femural, semitendinosul si semimembranosul.
Osul coxal - este un os mare, lat, pereche format prin sudarea a trei oase izolate(ileon, ischion si pubis). Forma osului coxal este neregulata, ca o forma de elice, avand patru margini, patru unghiuri si doua fete mediala si laterala. Pe fata laterala a osului coxal se observa o fata de insertie mai superioara pentru insertia muschilor fesieri sau glutei. Pe fata mediala a coxalului se gasesc suprafete de insertie pentru muschii care captusesc bazinul osos precum si o fata articulara destinata articulatiei cu osul sacru. Dintre muschii soldului denumiti si ischiotrohanterieni amintim: grupul muschilor gluteali sau fesieri(marele gluteu, gluteul mijlociu si gluteul mic), tensor al fascei lata, opturator, piriform, se gasesc dispusi posterior. Anterior la sold se gaseste muschiul iliopsoas care este un flexor al coapsei. Pe partea interna a soldului se gasesc muschii adductori care se gasesc si la coapsa.

Scheletul trunchiului  - format din coloana vertebrala, sternul si coastele care articulate intre ele formeaza un ax rigid dar totodata mobil si elastic, permitand executarea unor miscari de flexie, extensie si rotatie. Anterior sternul articulat cu coastele si prinse de coloana vertebrala, alcatuiesc cutia toracica care apara organele mobile inima, plamanii, dar prezinta si puncte de insertie pentru muschii toracelui si ai umarului.
Scheletul axial format din coloana vertebrala prezinta prin suprapunerea vertebrelor un canal lung, canalul rahidian, care contine maduva spinarii. Scheletul axial suporta cranial capul, la mijloc membrul superior, caudal se articuleaza cu centura pelvina iar superolateral se articuleaza prin cele 12 perechi de coaste din care 7 se baga in stern.., astfel se formeaza o coloana elastica, rezistenta si totodata mobila. 
Coloana vertebrala - este alcatuita din oase scurte numite vertebre. Vertebrele sunt  in numar de 33-34 legate printre ele prin articulatii mici, miscate intre ele de muschii proprii scurti, mijlocii si lungi, care o transforma intr-un complex osteo-artro-miologic rezistent dar si mobil, permitand miscari ample de flexie, extensie, rasucire, torsionare; contribuie la aceasta si discurile intervertebrale(fibrocartilaginose) care alterneaza cu corpurile dure ale vertebrelor.  
Vertebrele sunt dispuse in regiunea cervicala 7 vertebre, toracala 12 vertebre, lombara 5, sacrala 4-5 sudate, coccigiana 4-5 sudate. O vertebra este formata din: corp vertebral, arcul vertebral, procese sau apofize(spinoasa, transversa, articulara).
Sternul - osul sternului este un os lat, alungit, seamana cu un pumnal roman; este format din maner mambrium, corpul sternului, taisul si un apendice xifoidian care ar corespunde cu varful lamei cutitului. Intre maner si corp se formeaza unghiul sternal care se poate palpa. Acolo se articuleaza cartilajul costal II. 
Coastele - sunt oase lungi pereche dispuse ca niste arcuri intre coloana vertebrala si stern, sunt 12 perechi si se cunosc trei feluri:  adevarate,  false si  flotante(libere). Fiecare coasta ca os lung prezinta un corp si doua extremitati. La nivelul corpului coastei se observa doua fete: una interna si una externa. Pe fata interna aproape de margine se observa santul costal, in care se gaseste pachetul vasculonervos intercostal format din vena, artera si nerv.  Muschii care se insera la nivelul toracelui sunt: intrinseci(se gasesc in profunzime) - intercostalii intern, extern(ai santurilor vertebrale); - muschii extrinseci: pectoralul mare, pectoralul mic,dintat anterior se insera pe coaste si pe centura scapulara. 
Muschii care se insera la nivelul peretelui abdominal sunt: muschiul drept abdominal, oblic lateral, piramidal. La nivelul spatelui si cefei: - muschii superficiali: trapez, latissim(dorsalul mare), romboid(mare si mic), ridicatori ai scapulei, dintati posteriori; - muschii profunzi: interspinali si spinali, ilio-costalul, longisinusul, rotator lung, semispinalul.
La ceafa se insera muschiul splenius iar in partea anterioara muschiul sternocleidomastoidian. Acesti muschi ai spatelui numiti si muschi erectori ai trunchiului, sunt indispensabili pentru mentinerea ortostatica si echilibrul corpului uman, atat in pozitie statica cat si in pozitie dinamica.

Scheletul extremitatii libere a membrului superior  - format din oasele centurii scapulare(clavicula si scapula); oasele bratului(humerus); oasele antebratului(radius si cubitus); oasele mainii(carpiene, metacarpiene si falange).
Clavicula - os lung pereche, se gaseste situat in portiunea ventrala a cutiei toracice. Este dispus intre stern si scapula. Este formata din doua extremitati si un corp. Osul este palpabil(atat corpul cat si extremitatile).Osul se fractureaza foarte usor(caderile de pe bicicleta).
Scapula sau omoplatul - os lat pereche de forma triunghiulara situat pe partea dorsala a cutiei toracice pe care aluneca prin intermediul muschilor. Osul are doua fete(dorsala si ventrala), trei margini si trei unghiuri. Spina omoplatului este o proeminenta osoasa, puternica  pe care se insera muschii umarului(deltoid).
Humerusul - os lung pereche, formeaza singur scheletul bratului. Este format dintr-o diafiza(corp) si doua epifize(extremitati). Diafiza are forma de prisma triunghiulara cu marginile rotunjite. In partea anterioara se insera muschiul biceps si brahial iar posterior muschiul triceps brahial.
Oasele antebratului - sunt oase lungi pereche. Corpul ulnei si al radiusului este prismatic, triunghiular deci are trei fete si trei margini. Radiusul este dispus pe partea laterala a antebratului in prelungirea policelui(degetul mare de la mana se numeste police). Pronatia si supinatia sunt miscarile fundamentale ale antebratului. Se insera muschii flexori si extensori, muschiul rotund pronator, palmar lung, flexor propriu al policelui
Click aici pentru a vedea desenul anatomic cu principalele oase ale corpului si aici pentru a vedea desenul cu principalii muschi ai corpului.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Despre noi | Contact | Facebook | Home